e-Turism Bref (29) – 24 – 30 decembrie 2012

stiri, turism, online

Iată că încheiem anul cu ediția numărul 29 a revistei presei pe subiectul turism online. Cum toată lumea și trecut proiectele în modul stand by pe fondul petrecerii sărbătorilor de iarnă, avem o ediția săracă a revistei presei. Subiecte legate de programe de promovare Regio sau promovare independentă a orașelor din țară, agenții de turism ca Paralela 45 și tripsta.ro, proiecte online ca romaniaturistica.ro și aplicații mobile ca Info Ski de la Orange fac revista presei pentru săptămâna 24 – 30 decembrie 2012.

e-Informare

În cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, cetatea Cetatea Piatra Şoimului va face subiectul promovării turistice din Regiunea de Nord Vest, alături de promovarea orașului Aleșd și dezvoltarea unui centru turistic virtual al acestuia sub forma unei pagini de internet cu informații turistice.

e-Marketing

Săptămâna trecută a apărut pe internet un clip ce prezintă oraşul Cluj-Napoca în prag de sărbători. Nu se compară cu clipul de prezentare al oraşului Piatra Neamţ; bine, nici nu cred că putem face o comparație, având în vedere că s-au folosit tehnici diferite de fimare, dar este genul de clip de impact care poate ajuta la promovarea turistică a unui oraş. İniţiativa vine din partea echipei Presa9.

Citește și articolul Orașele devin vizibile pe internet. Piatra Neamț

Proaspătul numit ministru al turismului, Maria Grapini, va analiza brandul turistic al României din punct de vedere eficienţă în promovare. Aștept încă cu interes strategia de promovare prin intermediul rețelei sociale Facebook (mă uit acum peste articolul în cauză și nu îmi vine să cred câtă consultanță am dat la momentul respectiv :)).

Până Răzvan va reveni cu un alt articol despre comisioanele aferente folosirii cardurilor în străinătate, vă puteţi informa asupra aceluiaşi aspect din articolul pregătit de echipa editorială a sitului efin.ro. (via smartfinancial.ro)

Citește și articolul Carduri co-branded ce asigură facilități pentru turiști

Agenții de turism online

Poate 2013 va fi anul în care agenţiile se vor orienta şi mai mult decât în 2012 spre mediul online. Cel puţin Paralela 45 are în plan dezvoltarea unei agenţii virtuale susţinută de un call center dedicat, precum şi proiecte online orientate către litoralul românesc și cel bulgăresc.

Citește și articolul Oferte speciale de la Paralela 45. Pe Facebook și articolul Aplicație mobilă pentru serviciile turistice oferite de Paralela 45

În caz că nu ați remarcat deja, agențiile de turism online din .ro au un nou concurent intrat recent pe piațătravelplanet24.com, mai exact divizia ce se ocupă de expansiune în Europa Centrală și de Est, Tripsta.

Aplicații mobile

Nu știu câți dintre voi știți de proiectul romaniaturistica.ro, dezvoltat de către firma MASTER BUSINESS S.R.L. din Brașov, eu cel puțin m-am intersectat de câteva ori cu el în documentările mele, dar nu am remarcat faptul că alții se inspiră din conceptele implementate pe situl în cauză. Conform investigațiilor echipei romaniaturistica.ro, firma Elicom S.R.L., cea care a dezolvatat aplicația Info Ski de la Orange, s-ar fi inspirat în dezvoltarea acesteia din secțiunea info ski de pe situl romaniaturistica.ro, datele, configurația și conceptul aplicației fiind aceleași ca și pe situl în cauză.

Până la soluționarea cazului să ne întrebăm de unde își ia romaniaturistica.ro datele din acea secțiune. Aceeași problămă ne-o putem pune și pentru aplicații ca Mersul Trenurilor, Feroviar, Romanian Airports etc.

e-Booking

Deși suntem în prag de 2013, mi se pare că suntem în urmă de tot cu turismul online, în special partea de rezervări. Aici găsiți un caz în care utilizatorul unui sit de rezervări este obligat telefonic să plătească o rezervare mascată de un formular prin care se verifica disponibilitatea unei camere. Chiar sunt curios despre ce sit este vorba și de unde până unde rezervările neconfirmate trebuie penalizate. Cred că asta e culmea tupeului în ceea ce privește cataloagele online cu unități de cazare.

 Citește și Lista cataloagelor online cu unități de cazare din .ro (decembrie 2011)

Acestea fiind zise vă doresc un 2013 pe măsura așteptărilor voastre! Sper că în 2013 ne vom închega mult mai bine ca și comunitate în jurul conceptului Ghid Turistic Digital 2.0.

La mulți ani!

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

1 comments

Lasă un răspuns

*