Rezervări hoteliere prin aplicaţia mobilă turo.ro

turo.ro

Aplicaţia de rezervări hoteliere turo.ro vine în întâmpinarea utilizatorilor cu unităţi de cazare în mai toată România, la baza acesteia stând platforma rezervări hoteliere cu acelaşi nume, lansată în 2008.

La activarea aplicaţiei utilizatorii sunt atenţionaţi de existenţa unor push notifications, iar după asta pot folosi aplicaţia la toată capacitatea ei, începând cu selectarea oraşului, perioadei de şedere şi a tipului de unitate de cazare.

Nu înţeleg care e rostul opţiunii de push notifications atât timp cât nu există ceva ce utilizatorii pot urmări în timp, ca de exemplu o unitate de cazare preferată, o evoluţie a preţurilor sau promoţii, deși e posibil ca aceste opțiuni să fie valabile doar utilizatorilor înregistrați.

Odată selectat profilul unităţii de cazare, utilizatorii pot vedea informaţii despre unitatea de cazare şi localizarea acesteia. Din păcate, aplicaţia nu permite geolocalizarea unităţilor de cazare din apropierea utilizatorului.

La final, odată aleasă unitatea de cazare şi selectat tipul de cameră dorit, utilizatorii pot face confirmarea rezervării şi pot plăti serviciile contractate. Plata se poate face offline, prin virament bancar, sau online, cu un card de credit.

Descarcă aplicația
Disponibil in App Store Disponibil pe Google play
Aplicaţia este dezvoltată de cei de la Appscend, firmă de software care a dezvoltat şi aplicaţia mobilă Free Mioriţa.

Dacă nu greşesc, aplicaţia e printre puţinele aplicaţii mobile româneşti rezervări hoteliere ce are în spate o platformă proprie de gestionare a rezervărilor. Orice sugestie de asemenea aplicaţii sunt bine-venite în comentarii, cu condiţia să fie dezvoltate în România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
incoming, romania, turism, turoperatori

Incoming Romania Travel Forum 2014

Next Article

Serve Hotel, bell service la un click distanță

Related Posts
Total
0
Share