Destinațiile latine, în rândul preferințelor românilor pentru vacanța de vară

momondo.ro, vacanta vara, barcelona

Potrivit datelor furnizate de momondo.ro, românii preferă concediile de vară în destinații cu origini latine, Barcelona fiind în topul destinațiilor preferate. De asemenea, aceeași sursă confirmă că mai mult de 25% dintre români consideră planificarea unei vacanțe stresantă.

Numărul de români ce tranzitează sau folosesc aeroporturile crește o dată cu luna iulie, destinațiile favorite fiind țările latine.

Dintre toate căutările efectuate de români pe site-ul momondo.ro, Barcelona s-a dovedit cea mai dorită destinație de vacanță pentru această vară, lucru confirmat inclusiv de Wizz Air. City-break-ul e în continuare în planul de vacanță a 69% dintre români. Roma, Lisabona și Tenerife se bucură de popularitate în rândul destinațiilor cu origini latine căutate de români. Atena vine să completeze topul celor mai căutate destinații de către români vara aceasta.

Faro, cel mai sudic oraș din Portugalia, pare a fi popular în căutările românilor pentru destinații mai puțin populare, căutările pentru această destinație înregistrând o creștere de 490% în 2017.

Indiferente de etapa de planificare a călătoriei, de la buget și alegerea destinației, până la găsirea zborului și hotelului potrivit și apoi pregătirea bagajelor pentru vacanța propriu-zisă, stresul poate apărea pentru 26% dintre români.

Pentru ceilalți români stresul nu este o problemă, întrucât își rezervă concediul cu două-trei luni în avans, ceea ce denotă faptul că planificarea pe ultima sută de metri nu este o tendință printre români, iar aproximativ 63% dintre români își pun în mod regulat bani deoparte pentru a-și putea permite o vacanță.

În media, vacanța de vară a românilor durează 9 zile, o perioadă mult mai scurtă comparativ cu cea a călătorilor din țările nordice sau din Europa de Vest (13-16 zile).

Related posts

Lasă un răspuns

*