Rolul GIS în turismul electronic

Multe companii din domeniul turistic, şi nu numai, au dezvoltat în colaborare cu alte instituţii (muzee, ministere, organizaţii non-profit, etc.), în cadrul portalurilor pe care le administrează sau independent (de exemplu, Microsoft AutoRoute), sisteme informaţionale geografice [GIS], sisteme în care au fost introduse date, imagini, animaţii şi chiar reconstrucţii virtuale a unor obiective turistice, restaurante, hoteluri, etc. Mai exact, aceste sisteme sunt bazate pe o tehnologie de integrare a informaţiilor grafice provenind de la diferite surse în formate variate (vector, raster, imagini) şi a celor calitative (atribute înregistrate în baze de date textuale) pentru a fi analizate şi interpretate într-un cadru unitar cu referire spaţială.

Autoroute este un produs ce conţine hărţi detaliate a 13 ţări din Europa de Vest (Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie), destinat stabilirii traseelor între 2 localităţi. Aplicaţia poate calcula durata medie a unui traseu (pe porţiuni sau în ansamblu), consumul de carburant şi afişează informaţii despre principalele puncte de interes turistic.

Aceste sisteme, prezente online, combină avantajele sistemelor propriu-zise şi pe cele ale Internetului, în turism ele fiind folosite ca sisteme de luare a deciziilor în ceea ce priveşte traseele ce urmează a fi parcurse şi punctele de interes sau ca instrumente de informare.

Un astfel de sistem a fost implementat cu succes de producătorul de pneuri auto, Michelin. Accesând linkul Hotels din meniul prezent în pagina de start a aplicaţiei- se deschide o hartă cu poziţionarea hotelurilor pe teritoriul Europei; eu am selectat întâplător Berlinul … şi am ajuns la harta din imaginea alăturată. La un simplu click pe bulinele albastre se poate afla numele hotelului şi preţul aferent unei camere. În funcţie de preferinţe, se pot selecta doar hotelurile cu restaurant, piscină, săli de fitness, etc.

O iniţiativă lăudabilă pentru România este proiectul România digitală , proiect ce isi propune sa editeze, actualizeze, intretina si compileze cele mai noi informatii referitoare la rutabilitatea si destinatiile favorite de turism si afaceri din Romania. Din păcate pachetul software este destinat consolelor GPS.

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

7 comments

Pingback: Distances between cities « Digital Guide
Pingback: map24.com | Ghid Turistic Digital 2.0
Pingback: Află cât te costă benzina într-o ieșire oarecare
Pingback: Cum înţeleg administraţiile publice turismul electronic. Regiunea de Vest (Banat)

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.