Turismul electronic, un subiect la moda printre studentii de azi?

Suntem limitați, nu de abilitățile noastre, ci prin viziunea noastră. 

Îmi aduc și eu aminte de vremea când credeam că am o idee care va revoluționa turismul online și eram așa de entuziasmat că țineam să povestesc oricui despre ea. Entuziasmul meu nu a durat prea mult, și asta până am aflat că și alții au idei asemănătoare ca și ale mele sau că există idei mult mai complexe puse în practică deja. Măreața mea idee bătea totuși în zona turismului virtual.

Nu am apucat să o pun în practică nici azi, dar am făcut pași mărunți și siguri în această direcție, dovadă blogul aici de față și ghidul turistic aferent. Între timp am regândit anumite aspecte și am conturat mai bine ideea, adaptând-o cerințelor actuale ale pieței. A, țin neapărat să menționez că este un amalgam de facilități pentru cei ce doresc să cunoască România la adevărata sa valoare. Ce să fac, îmi permit o asemenea babilonie pentru că sunt un vizionar.

Așa cum e și utilizatorul republicall, prezent pe forumul softpedia.com. Știu, sună pueril ideea lui (captură de ecran aici pentru posteritate). Și unde mai pui că scapă din vedere niște noțiuni elementare de navigare pe internet: retenția vizitatorilor pe un singur sit, nu redirecționarea lor către altele atât timp cât conținutul oferit nu este diferit față de recomandări. În fine, probabil în timp își va da seama de felul în care trebuie pusă problema sau se va limita la un sit gen catalog de unități de cazare online sau ghid turistic, cu articole împrumutate de pe te miri unde.

– Dragă, cum se numea hotelul unde am fost anul trecut în concediu?
– Nu mai țin minte, dar stai să mă uit pe prosoape.

Dacă până și profesorii apelează la această din urmă practică, el de ce nu ar face asta? Da, de data asta mi-am găsit unul din posturile de pe blog partajat ca făcând parte dintr-un suport de curs de fidelizarea consumatorului (captură de ecran aici), susținut de prof. Dinu Sasu, în cadrul Universității din Oradea. Tind să cred, totuși, că este doar o acțiune a unui student ce a trebuit să dea ceva la schimb și a pus cap la cap niște paragrafe găsite pe net.

Concluzia, chiar știu turism, dom’n’le!

P.S. În atenţia celor ce îmbrăţişează studiul turismului electronic şi vor să pregătească lucrări tematice, dacă sunteţi lipsiţi de inspiraţie şi nu ştiţi de unde să începeţi, nu e indicat, dar e un început, accesaţi site-urile de referate online. Găsiţi materiale cât să vă faceţi o idee. Nu folosiţi materialele ca atare! Nici nu are rost atâta timp cât nu sunt specificate sursele, plus de asta, chiar aţi merge aşa, pe mâna oricui?

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.