Consultanţă şi instruire online pentru întreprinzătorii din turism

Nici nu s-a propagat bine postul despre promovarea online a pensiunilor din zonele rurale, că am dat de un program de istruire a proprietarilor de pensiuni, care printre altele vizează și promovarea potențialului turistic și creșterea capacității de atragere a turiștilor. Cele două obiective se mulează foarte bine pe ceea ce am expus eu în postul respectiv, deși nu știu cât demult programul, despre care puteți citi mai jos, acoperă această arie.

Întreprinzatori în turism – pensiuni în România

Proiectul strategic Întreprinzatori în turism – pensiuni în România este implementat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), în parteneriat cu organizațiile: Asociación Agraria de Jóvenes Agricultores de Almeria (ASAJA) și Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC).

Programul Întreprinzatori în turism – pensiuni în Romania vizează crearea unei comunități de antreprenori și administratori de pensiuni turistice, care vor avea parte de instruire, informare și consultanță pentru a-și dezvolta afacerile.
Programul, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni!, are o durată de implementare de 2 ani, în perioada februarie 2011 – ianuarie 2013, și presupune următoarele etape:

  • Consultanţă personalizată pentru dezvoltarea afacerilor;
  • Promovarea proiectului şi motivarea a peste 1500 de actuali şi viitori întreprinzători şi manageri de pensiuni;
  • Studii market intelligence asupra nevoilor de formare şi consultanţă în sectorul turistic;
  • Instruire şi consiliere printr-un portal, instrument integrat;
  • Schimb de experienţă ţn Spania;
  • Diseminarea rezultatelor proiectului.

Mai multe detalii despre etapele enumerate mai sus găsiţi pe situl dedicat proiectului, în secţiunea Despre proiect.

În cele ce urmează voi insista puţin pe etapa de instruire şi consiliere printr-un portal dedicat.

Promovarea proiectelor înscrise în program pe cazarelapensiune.ro

În urma programului mai sus amintit, cei înscrişi îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele de marketing turistic printre care, bag de seamă, şi marketing online, altfel nu ştiu de ce s-a simţit nevoia creări unui portal de promovare a pensiunilor şi a unei platforme de tip B2B de interacţiune între pensiuni şi furnizori de servicii conexe în domeniul turismului (servicii de alimentaţie publică, transport etc.).

Sună aşa aiurea portal că îmi vine să îi zic catalog online cu unităţi de cazare :). Da, situl cazarelapensiune.ro asta e, fiecare pensiune înscrisă având o pagină de profil cu clasicele secţiuni: detalii, hartă, galerie de imagini etc. Totuşi nu se încadreză în tiparul siturilor clasice de acest gen, pentru fiecare pensiune fiind afişate în meniul din dreapta atracţii în zonă (puncte de interes ca restaurante, pizzerii, firme, agenţii de turism etc.) şi obiective turistice. Iar din pagina unui obiectiv pot fi accesate profilele unor pensiuni din zonă, care la rândul lor pot fi filtrate în funcţie de facilităţile pe care le oferă. Mai multe detalii despre structura sitului găsiţi aici.

În urma cursurilor de pregătire, cei înscrişi în program ar trebui să ştie cum interacţioneze cu potenţialii clienţi şi cu cei actuali prin intermediul canalelor online, cum să gestioneze o criză de imagine, cum să îşi promoveze eficient şi neintruziv pensiunea pe internet etc. Legat de ultimul aspect, fix asta sunt învăţaţi: asiguraţi-vă prezenţa online (forumuri, bloguri, grupuri de discuţii), faceţi concursuri, trimiteţi newsletters. Pe sit sunt puse la dispoziţia publicului câteva materiale legate de marketingul turistic şi importanţa internetului pentru turism.

Instruire şi consiliere pe o platformă e-learning

Ce mi-a atras cel mai mult atenţia la acest program de pregătire a întreprinzătorilor în turism a fost existenţa unei platforme de e-Learning, consultanţă si networking, ce facilitează accesul participanţilor la 4 module de curs: IT&C, Management Financiar, Management Turistic, Marketing şi Promovare, toate împărţite în câte 8 pachete. Nu ştiu dacă ar trebui ca aceste module să fie accesibile publicului larg, dar le puteţi găsi aici. De implementarea platformei de e-learning (un modul Dokeos, soft open source) s-a ocupat firma Lisal, din Bucureşti, al cărui sit şi găzduieşte platforma în sine redenumită eLisal. A fost implementată aşa de bine că nici nu mai ai nevoie de detalii ca utilizator şi parolă să te loghezi.

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

3 comments

Pingback: Academia de turism online | Ghid Turistic Digital 2.0
Pingback: eTurism Bref (15) | Ghid Turistic Digital 2.0

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.