Ediția a IV-a a seminariilor travelVision. Sisteme de rezervări și plăți online în turism

În această seara, s-a desfășurat al IV-lea seminar travelVision, ce a avut ca teme de discuție sistemele de rezervări și plățile online în turism.

Din păcate, din cauza unor probleme casnice am întârziat vreo 30 de minute, drept pentru care am ajuns în momentul în care se prezentau sistemele de rezervări online pentru cazare. Nu știu dacă înainte de asta s-a vorbit și de sisteme de rezervare pentru bilete de avion, dar sunt sigur că, în momentul în care Marius va pune prezentările pe blog, mă voi lămuri.

Sisteme de rezervări online în turism

Până atunci vă invit să citiți un articol despre piața biletelor de avion online, o piața ce generează venituri destul de mici, aspect pe care îl avem deja acoperit pe blog. 🙂

Presupun că s-a vorbit și de acest segment de sisteme de rezervări, pentru că la finalul prezentării s-au trecut în revistă servicii precum Amadeus (ce integrează servicii hrs.de) sau sistemul de rezervări low cost Travel Fusion.

Revenind la sistemele de rezervare online folosite în Romania, acestea sunt de două tipuri:

  • sisteme de rezervări de tip merchant presupun contractarea serviciilor de cazare direct la comerciant și se pot integra în siturile agențiilor și nu numai prin scripturi XML sau API;
  • sisteme de rezervări de tip agency presupun contractarea agenţiei de turism ce operează ca intermediar între client și unitatea de cazare și se pot integra în siturile agențiilor și nu numai ca white label (vezi booking.com) sau XML; de exemplu, agoda.ro, serviciu din rețeaua Priceline;
  • ca o a treia categorie, deși nu vorbim de sisteme de rezervare propriu-zise, am putea încadra metasearch engines ca hotelscombined.com, ce redirecționează către ambele tipuri de sisteme de rezervări online;

Sistemele de rezervări de tip merchant aduc utilizatorilor control asupra tarifelor, permite integrarea cu ați furnizori de servicii turistice pentru cross sell și up sell, pe când cele de tip agency ajută utilizatorul cu un transfer de reputație din partea furnizorului și se pot integra mai rapid decât cele de tip merchant.

Dintre sistemele de rezervări pachete turistice (soluții B2C), în România, cele mai folosite sunt MerlinX (se integrează ca iframe în situl agenției, este produs dezvoltat de o companie poloneză; vezi aici ce turoperatori folosesc sitemul de rezervări), Travon (produs oferit de Aqua Development; se integrează ca white label; nu se pot controla paşii procesului de rezervare). Ar mai fi și IPIX iBooking.

Ca și sisteme de rezervare online pentru unități de cazare B2C (oferite ca atare, fără integrare în siturile agențiilor, promovând turismul independent; nu sunt neapărat internet booking engines) aș mai adăuga, după cum urmează:

  • rezervarihotel.ro (S.C. One Travel Grup S.R.L.);
  • eucazare.ro;
  • hotelurimamaia.ro (soluție oferită de Zitec);
  • rohoteluri.ro (Easy Trip);
  • bookingromania.com (Booking Net S.R.L., disponibilitatea camerelor poate fi verificată online);
  • plus o înreagă listă de servicii asemănătoare despre care am vorbit în acest post.

Alte sisteme de rezervare online (ca sisteme de managementul ofertelor și clienților pentru agenții de turism sau proprietarii de pensiuni/hoteluri; soluții B2B) amintite au fost:

Și aș mai adăuga eu la lista de mai sus:

  • TourismoCMS;
  • OPERA PMS, BitSoft;
  • Omega Hotels, soluție oferită de Omega Tourism & Services; deși este o soluție B2B, se poate integra și ca white label sau ca XML.

De asemenea, s-a pus accentul pe nevoia unor sisteme de rezervări combinate (de exemplu, sisteme de rezervări evenimente sportive sau culturale care să permită și contractarea de pachete turistice dinamice).

În ceea ce privește sistemele de emitere a asigurărilor online, doar amintite fulger în cadrul seminariului, vizitați postul dedicat de pe blog: de unde cumpărăm online asigurări de călătorie.

Plăți online în turism

În a doua parte a seminariului,  Mihai Manoliu, reprezentant vânzări PayU (ex ePayment, PayU din 23 ianuarie, 2011, ca urmare a achiziționării de către Naspers), a abordat aspecte referitoare la  avantajele plăților online pentru o agenție de turism și a discutat despre beneficiile răspunsului în timp real, despre posibilitatea de a atrage categorii noi de clienți și despre reducerea costurilor operaționale prin implementarea soluțiilor de plată online.

Cum PayU are parteneriate cu aproximativ 2200 magazine online din România, fiecare dintre ele benficiind de implementare personalizată și are în derulare un parteneriat cu Amadeus (din punct de vedere tehnic integrarea e foarte ușoară spre deosebire de Worldspan), e unul dintre actorii al cărui cuvânt ar trebui luat în serios când vine vorba de plăți online în turism.

Și pentru a beneficia de sistemul de procesare al plăților, o afacere în turism trebuie:

  • să fie prezentă pe internet cu un sit web prin intermediul căruia trebuie să fie pregătită să ofere suport 24/7, să ofere informaţii complete şi actualizate;
  • situl să aibă integrată o soluţie de e-commerce ce, pe lângă shopping-cart, să aibă integrat și un sistem de plăți online;
  • situl să permită transmiterea de informații de confirmare pentru rezervare şi plată.

Din datele PayU, piața rezervărilor biletelor de avion a fost estimată la 10 milioane EUR în 2011, între 2-20% (10% ca medie) din ponderea plăților online pe această nișă făcându-se în sistem ePayment, în condiții de maximă siguranță.
Fluxul operațiunilor pentru rezervarea biletelor de avion se rezumă la preluare online a rezervărilor > procesare online> plata online > livrarea online a biletelor, pe când pe nișa hoteluri și pachete turistice, o piață de 1 miliard EUR în România, fluxul se rezumă doar la preluarea online a comenzilor, procesarea comenzilor, plata și livrarea făcându-se offline. Tez Tour, Christian Tour sunt agenții ce urmează acești pași.

În ceea ce privește conversiile în afacerile gestionate de către PayU, între 2-10% din vizitatorii care ajung pe situl partenerilor ajung să efectueze o plată online, Blue Air fiind unul dintre partenerii ce înregistrează conversii cu plăți online de ~45% din totalul vizitatorilor.

Cum pot influența plățile online o afacere în turism?

Plățile online cresc afacerea:

  •  atrăgând categorii noi de clienţi prin varietatea modalităților de plată: card (cea mai avantajosă modalitate de plată având în vedere faptul că un consumator nemulțumit poate cere charge back direct de la procesatorul plății*), internet banking (sunt tranzacții în timp real, autorizate de cumpărător icu ajutorul tokenului; cum cumpărătorul este cel ce autorizează tranzacția, bani pot fi recuperați numai de la bancă printr-un proces ce implică Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului), PayPal, SMS. Afacerile online fac deseori greşeala de a bifat automat una dintre metodele de plată, nelăsându-le cumpărătorilor posibilitatea de a alege. În ultimul timp se extind rețelele de PayPoint (vezi rețeaua ZebraPay, rețea în care se pot plăti oferte turistice oferite de newpon.ro);
*Vezi cazul companiei aeriene MyAir, din Italia. Călătorii au cumpărat bilete în avans prin sistemul de plată al procesatorului de carduri, iar când compania a dat faliment și călătorii s-au văzut în situația de a nu putea beneficia de serviciile cumpărate, procesatorul de carduri s-a văzut obligat să restituie banii, urmând a-i recupera de la furnizor.
  • facilitând plăți cross boarding – clienţi din străinătate pot face plăți cu comisioane egale cu cele percepute în țara din care se face plata atât timp cât au cardul potrivit, nu cred că se aplică prin sisteme de internet banking, sunt pățit și știu bine ce comisioane se plătesc (54% din comenzile pe situri .ro sunt din afară);
  • facilitând charge back-urile (avantaj pentru cumpărător); vezi exemplul PayPal şi problema returnării banilor (~30 returnări pe săptpmână în sistemul PayU);
  • facilitând parteneriate cu furnizori străini.

Plățile online reduc costurile (veșnica dilemă cashul costă mai mult vs. cardul costă mai mult), garantează plata în timp real prin plata în avans. De asemenea, permit transferul de fonduri de la o instituție la alta (wire transfer).

De asemenea, posibilitatea de a plăti online face clienţii fericiţi, pentru că aceștia au posibilitatea plății 24/7, au la dispoziție metode de plată diversificate (chiar și cu carduri exotice gen American Express, Diners Club etc.) și pot face cumpărături în orice interval orar fie că e vorba de 11 a.m. – 1 p.m., în timpul zilei, fie că e vorba de  11 p.m – 4 a.m. (interval confirmat și în prezentările 2Parale de săptămâna trecută), în timpul nopții, raspyns real time, metode de plată diversificate (chiar dacă se face cu cârduri „exotice”).

Avantajul concurențial al PayU este acela că ~80% dintre tranzacțiile inițiate prin sistemul proprietar de procesare ajung la destinație spre deosebire de alte sisteme de plată de pe piață.

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

3 comments

Pingback: Prezentari seminar travelVision editia a IV-a | Blog de Turism : Stiri si informatii din turism | Blogturism.ro
Pingback: Blog travelVision - Prezentari seminar travelVision editia a IV-a

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.