Proiecte de turism online (şi relaţionate) la #SWCluj

Startup Weekend Cluj este un bun prilej  să vorbim din nou de proiecte cu aplicabilitate în turism under-development.  Evenimentul ce se desfăşoară pe o perioadă de 54 de ore, de vineri seară până duminică seara, este un bun prilej pentru echipe mixte de programatori, designeri şi antrepenori să dezvolte aplicaţii web sau mobile sub îndrumarea unor mentori din ţară şi străinătate . Înainte de a trece la finalişti, să vedem ce proiecte cu aplicabilitate turistică* au fost selectate în urma pitch-ului de vineri dintr-un total de 24 prezentate:

  • My Personal TravelerTrip Advisor for sightseeing, Marius Mocian; cu siguranţă un ghid turistic online care să permită utilizatorilor planificare călătoriei cât mai eficient, cu accent pe cele mai interesante locuri de vizitat;
  • Unde mergWebsite to support local business, Alex; după nume pare a se vrea ceva de genul vreau.samerg.ro sau vinsieu.ro, deşi e greu de imaginat dacă se vrea ceva axat pe locuri, pe evenimente sau ceva mixt;
  • Online POS (Posy), Robert; mie unul îmi sună ca un serviciu web ce îţi permite să faci plăţi online pentru diferite servicii şi produse, serviciu ce integrează API-urile unor procesatori ca PayPal; momentan îmi vine în minte serviciul e-facturi.ro;
  • Cluj Entertainment, Mihaela Ghile; nu îmi dai seama dacă e vorba de o aplicaţie web/sit sau aplicaţie mobilă, cert e că ar trebui să vină cu ceva mai mult decât ce există la momentul acesta online şi aici am în minte situl clujlife.com; idea se regăseşte şi în aplicaţia Pocket Guide;
  • Piggy Bankmanage your money, Dan Horia & Mircea Dumitrache; aşa cum spune şi descrierea, este vorba despre o aplicaţie web de gestionare a bugetelor, ce se conectează la contul bancar al utilizatorului, ideea ce s-a vehiculat şi în cadrul Mesei Rotunde SmartIT, când a fost prezentată aplicaţia Wise Budget;
  • online platform to aggregate places to stay, Mihai Nistor (nu, nu este vorba nici de senatorul, nici de pugilistul Mihai Nistor :)); să fie vorba despre un catalog online cu unităţi de cazare sau un motor de căutare ce face căutări într-o serie de astfel de servicii?;
  • Mobile app for Romanian public transport, Ghenadie Dumitru; din punctul meu de vedere cam greu să acoperi toată ţara în ceea ce priveşte transportul în comun, asta în cazul în care nu vizează un oraş anume, dar e ceva ce mi-ar plăcea să văd/folosesc;
  • QR menucode app with restaurants’ menunever wait for your menu anymore! (Express Menu), Cristin; în câteva cuvinte o soluţie mult mai simplă decât iPad Menu :).

* am  inclus şi serviciile de plăţi online şi gestionare bugete, servicii ce pot avea aplicabilitate şi în turism, în partea de planificare sau de consum efectiv, mai exact.

Dintre ideile prezentate mai sus, doar 4 au fost acceptate pentru dezvoltare: My Travel Assistant (My Personal Traveler), Xpressmenu (QR menu), Piggy Bank şi Posy (Online POS). Cum am urmărit progresul proiectelor pe parcursul week-endului, mai jos am încercat să le conturez cât mai exact pentru a vă face o idee despre ce e vorba.

My Travel Assistant

Cel care a venit cu ideea aplicaţiei web este Marius Mocian [Blog | LinkedIn | Twitter | Facebook], un inginer cu experienţă în antreprenoriat, mai ales pe partea de IT.  Probabil Marius încearcă să combine pasiunea sa declarată pentru drumeţiile pe munte cu experienţa în IT şi astfel să pună prin aplicaţia My Personal Traveler bazele unui ghid turistic complex, după cum declară pe pagina sa de Facebook, pentru pasionaţii de munte sau de călătorii, în general. Luând în calcul formularul prin intermediul căruia echipa My Personal Traveler adună date de la utilizatori, înclin spre varianta a doua.

Cum am urmărit fluxul de mesaje de pe pagina sa de Facebook, am văzut că oamenii deja îşi imaginează o aplicaţie cu câte puţin din servicii ca localyte.com, gogobot.com sau trippy.com. La fel de bine, eu mă aştept să ofere cam aceleaşi servicii pe care le oferă aplicaţiile pe care le-am menţionat în articolul de aici, deşi aştept o cu totul altă prezentare a informaţiilor. Pentru a fi la curent cu ultimele actualizări legate de aplicaţia web My Travel Assiatant urmăriţi pagina dedicată de Facebook.

Online POS (Posy)

Ei bine, dacă iniţial am crezut că e vorba despre un serviciu online de tip poin-of-sale, cu o arie largă de opţiuni, se pare că e vorba totuşi de un serviciu dedicat restaurantelor.

Încerc să îmi dau seama cum va funcţiona. Clienţii restaurantelor îşi pot plăti personal consumaţia la un terminal din incinta acestora sau de pe o tabletă înmânată de către chelneri? Bineînţeles, ambele variante cer de la sine plata cu ajutorul unor servicii online gen PayPal sau altă soluţie, pentru a asigura protecţia datelor sensibile ale clienţilor. Dacă greşesc, rog echipa ce se ocupă de dezvoltarea serviciului să mă corecteze.

La fel de bine poate fi vorba de un serviciu de tip software-as-a-service (cloud based) la care nu vor avea acces decât angajaţii restaurantelor. E greu de înţeles despre ce e vorba exact pentru că oamenii au preferat să se focuseze asupra dezvoltării serviciului/produsului, neavând, probabil, timp de prezentări pe Twitter sau Facebook. 🙂

Piggy Bank

Această aplicaţie de gestionare a bugetului are ca iniţiatori pe Dan Horia şi Mircea Dumitrachece au plecat de la ideea de a şti unde se duc banii din contul tău bancar.Şi pe bune dreptate că de multe ori nu ştii pe ce ai cheltuit banii, mai ales atunci când faci cheltuieli mărunte.

Dacă mă întebaţi cum aş vedea eu utilitatea într-o astfel de aplicaţie web, v-aş spune că mi-ar fi utilă şi o aplicaţi mobilă care să înregistreze cumpărăturile pe care le fac frecvent, de exemplu, o aplicaţie listă de cumpărături ce poate trasmite aplicaţiei web totalul cumpărăturilor şi categoriile acestora, lucru ce ar permite generarea de rapoarte pentru a vedea la ce anume pot renunţa pentru a face economii. Mai ales dacă aleg să fac şi o ieşire în afară. Cu cât bugetul rămas este mai mic, aplicaţia ar putea sugera chiar durata ieşirii: de la un city break la un sejur complet. Zic şi eu!

Xpress Menu

Ceea ce dezvoltă oamenii din spatele Xpress Menu vine în întâmpinarea atât a clienţilor unui local, cât şi a proprietarilor. Aşa cum puteti vedea şi din tweet-ul de mai jos, meniul unui local este accesibil clienţilor prin simpla scanare a unui cod bidimensional, ce poate fi printat pe materialele promoţionale de pe masă sau din apropiere.

Din descrierea prezentă pe sit aflăm că localul care alege aplicaţia XpressMenu să întreţină un microsit creat cu ajutorul acesteia, microsit ce va funcţiona ca un soft de preluare comenzi.

Astfel, orice modificări se fac în meniu să poată fi actualizat instant şi în ceea ce li se afişează clienţilor. Sunt curios dacă aplicaţia în sine funcţionează şi ca un reader de coduri bidimensionale şi cât de multe categorii de produse se poat adăuga pentru un singur meniu. Chiar mi-ar plăcea să am acces la meniul unui local pe această cale, rămâne de văzut cam cât de mult durează până ajungi să fii servit, asta pentru că astfel se pot transmite un număr de comenzi foarte mari în acelaşi timp, iar regula e ce a primului venit, primului servit.

Ar fi interesant dacă aplicaţie ar afişa clienţilor şi costul total al consumaţiei, Fiecare produs din meniu are afisat pretul, iar comanda in sine totalul consumatiei, clientii ştiind din timp cât au de achitat. Cum vă sună chiar achitarea comenzii direct din aplicaţie? Bine, asta ar da peste cap controlul plăţilor, dar este o idee.

Acestea au fost aplicaţiile pe care eu le consider ca având legătură cu turismul. Dezvoltatorii sau alte persoane ce au făcut parte din echipa de proiect sunt bineveniţi cu completări. La fel şi voi, cititorii blogului. Nu putem decât să ne bucurăm, pentru că chiar putem să dezbatem subiecte legate de turismul online sau mobil şi servicii relaţionate.

Notă: acest articol a fost scris pe parcursul evenimentului StartUp Weekend Cluj, drept urmare prezentări şi detalii complete despre proiectele ce au fost prezentate pot apărea în zilele ce urmează.

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

2 comments

Legat de xpressmenu, de fapt se observa in filmulet ca iti afiseaza si pretul pe fiecare produs si pretul total. Iar la partea de categorii si produs, cred ca se pot adauga mult mai multe, nu cred ca exista limitari

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.