Bierhaus 67 și Ave Hotel, primele branduri HoReCa din România care au adoptat plata mobilă prin soluţia SEQR

Seamless, SEQR

Seamless, SEQR

SEQR este o soluţie de plăţi mobile prin intermediul codurilor bidimensionale dezvoltată de suedezii de la Seamless. Împreună cu GarantiBank, cei de la Seamless au lansat soluţia şi în România. De ce împreună cu GarantiBank? Pentru că soluţia de plăţi mobile presupune legarea aplicaţie de un cont curent GarantiBank.

Cum se foloseşte aplicaţia?

La instalarea aplicaţiei, disponibilă pentru Android şi iOS, utilizatorul îşi leagă contul curent de aceasta şi îşi stabileşte un PIN.

Aplicaţia are încorporat un cititor de coduri QR care va scana codurile generate de softurile de gestiune ale comercianţilor, în care se integrează soluţia SEQR. De fapt, sunt coduri predefinite care, bag de seamă, sunt legate direct de softul de gestiune al comercianților. Am văzut asta în Subway Pipera.

Prin introducerea PIN-ului, utilizatorul autorizează tranzacţia direct din contul curent. Toate chitanţele şi istoricul plăţilor sunt salvate digital pe telefonul mobil.

Printre primele unităţi HoReCa care au adoptat soluţia de plăţi mobile se numără Bierhaus 67 şi Ave Hotel, aceasta fiind în curs de implementare la ceainăria Tabiet şi cafeneaua Antipa.

Garanti estimează că soluţia de plăţi mobile SEQR va fi disponibilă în aproximativ 500 de unităţi HoReCa din toată ţara.

De ce să folosești aplicația?

Oficialii spun că comisioanele pentru plățile prin aplicație sunt mai mici decît cele prin plățile la POS cu cardul, plus de asta, nu ai nevoie de un card prezent fizic asupra ta.

Sau nu ai un card MasterCard ca să poți folosi portofelul electronic mobilPay MasterCard Mobile (de care am amintit în postul de aici), care în loc de coduri bidimensionale folosește coduri MC Mobile.

Soluția de plată e destul de limitativă, mă întreb oare câți din cei 82.000 de clienți online banking din România ai GarantiBank (plecăm de la premisa că ei vor fi cei ce vor adopta și plățile pe mobil prin SEQR) ar putea folosi SEQR pentru plata în unitățile HoReCa (prefer să mă limitez la domeniul meu de interes, pentru cumpărăturile mai de interes general sunt conștient că lucrurile stau altfel). De la comercianții din zona HoReCa ar fi interesant de aflat cam cât la % din clienții zilnici pot efectua astfel de tranzacții.

Descarcă aplicația
Disponibil in App Store Disponibil pe Google Play
Întrebări pot fi puse multe, inclusiv în ceea ce privește numărut de turiști din activitățile de incoming ce au un cont GarantiBank, dar răspunsurile nu le putem aflat decât în timp sau deloc.

Probabil Garanti a ales să adopte această soluție pe baza ultimelor statistici interne, conform cărora, în primele nouă luni ale lui 2013, clienții băncii au efectuat cu 35% mai multe tranzacții online față de aceeași perioadă din 2012. De ce nu și de pe mobil?

[via seqr.com]

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.