e-Turism Bref (41) – 25 noiembrie – 31 decembrie 2013

eturism bref, Andrew Hart

Bine v-am găsit în prima săptămână lucrătoare din 2014. Sper că ați avut un 2013 plin de rezultate și sunteți gata pentru un an plin de provocări sau oportunități după caz. Cu întârziere, îmi permit să închei și eu anul 2013 în ceea ce privește rubrica e-Turism Bref, aducându-vă în atenție ultimele noutăți în materie de turism online în .ro pe anul ce doar s-a încheiat.

e-Marketing

Ministrul Maria Grapini vrea sa promoveze turismul si traditiile romanesti pe Google Romania

Din prima parte a știrii înțelegem că o parte din evenimentele și sărbătorile tradiționale ale românilor vor fi promovate pe prima pagină Google, ceea ce mă duce cu gândul la Google Doodles. Doamna ministru s-ar apuca mai bine de strategii de generat conținut, în special pentru străini, dar și pentru români. Cum Google Doodles redirecționează utilizatorii motorului de căutare către o pagină de rezultate ale căutării după numele evenimentului respectiv, se presupune că Ministerul va pregăti situri de conținut, fie actualizând siturile de promovare turistică oficiale, fie conlucrând cu MSI în cadrul proiectului e-Romania 2, recent lansat în fază de test, pe 23 decembrie. Ah, stați puțin, ministere diferite, bugete diferite, scopuri diferite. Și cu toate acestea, portaleromania.ro se vrea și un îndrumar din punct de vedere turistic. Exact!

e-Distribuție

Delta Dunării intră în oferta online TUI

Vorbim, practic, de o distribuție online a locurilor de cazare din Delta Dunării prin intermediul platformei HotelBeds.com. Până la momentul conferinței, 15 agenți economici cu focus pe Delta Dunării se înscriseseră deja în rețeaua virtuală.

Un alt fel de room service (despre Yeld Planet în România)

Într-un an și jumătate de la prezența pe piața din România, instrumentul de channel management a fost adoptat de 70 de unități de cazare din România, printre clienți numărându-se hoteluri care aparțin unor lanțuri internaționale (Ramada, Radisson) sau locale (hotelurile din lanțul Continental), hoteluri ce aparțin SIF Transilvania sau Unita Holding, precum și hoteluri independente gen boutique hotel (Epoque, CARO) sau hosteluri (Bazart –Vama Veche).

Aplicații mobile

Un experiment excepțional de advertising în București: The Pole

Asta apropos de ce spuneam ieri legat de transmiterea mesajului tău, indiferent sub ce formă, acolo unde sunt potențialli consumatori. The Pole este o aplicație mobilă de going-out ce facilitează organizatorilor de evenimente și nu numai publicarea de anunțuri de eveniment și alte informații, precum și promovarea acestore pe aproximativ 40 de afișaje digitale din București. De asemenea, utilizatorii aplicației, consumatorii de servicii, pot achiziționat bilete la diferite evenimente direct din aplicație, plățile fiind procesate prin soluția mobilPay MasterCard Mobile a celor de la Netopia mobilPay.

 

Foto: Andrew Hart, The News from 35,000 Feet via Flickr, Creative Commons Attribution

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

1 comments

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.