Spada a preluat comunicarea pentru brandurile Eurolines România

Eurolines, Romania

Ieri, într-un comunicat pe blogul Spada, a fost anunțată preluarea comunicării pentru brandurile Eurolines România de către agenția de marketing online independentă.

Preluarea portofoliului de branduri pentru comunicarea online s-a întâmplat la începutul lunii iunie 2014.

Printre brandurile pentru care agenția Spada se va ocupa de comunicarea și marketingul online se numără TUI Travel Center, Eurolines și Aerolines. În trecut, Spada a mai colaborat cu agenția de turism Eximtur. Mi s-ar fi părut normal ca în comunicarea care anunța acest parteneriat să se menționeze de această experiență în domeniu. Cum nu sunt om de comunicare, nu pot decât să presupun că experiențele încheiate nu sunt suficient de convingătoare pentru potențialii clienți. Sau, na, nu te poți folosi de concurență pentru a ieși în evidență pentru actori din aceeași industrie.

Ce reprezintă mişcarea de mai sus pentru grupul Eurolines?

Dovedeşte faptul că grupul a înţeles că angajaţii acestuia trebuie să se focuseze pe atribuţiile din descrierea postului, să vândă pachete turistice, bilete de autocar ş.a.m.d., iar social media trebuie lăsată în seama celor care se pricep. Chit că majoritatea experienţei Spada vine din zone în care comportamentul consumatorilor e altul.

În prezent, pe partea de social media, grupul are în derulare campania Un an hai-hui, prin care susţine pe Anca Duse, Advertising Manager în cadrul TUI Travel Center, în călătoria ei în jurul lumii.

Ce înseamnă mişcarea de mai sus pentru comunităţile de bloggeri?

Aici e surpriza cea mare, o să vedeţi implicaţi în campanii din ce în ce mai mulţi bloggeri generalişti, în special cei din vechea generaţie chiar dacă unii dintre ei sunt dormanţi. Şi asta pentru că au ştiut pe lângă cine să se aciueze şi au fost uniţi, pe când blogosfera de turism e încă la nivelul de compuneri şi încă individualistă, că vorba aia, sunt ţări de bifat pe listă, de ce ai recomanda pe altul? 🙂

Scena asta dramatică nu se termină aici, şi alte agenţii de comunicare (staţi cu ochii pe Kooperativa 2.0) au simţit potenţialul nişei şi vor implica în campaniile de travel din ce în ce mai mulţi generalişti.

Alte păreri?

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

4 comments

Ce a vrut sa spuna autorul cu asta:
„Şi asta pentru că au ştiut pe lângă cine să se aciueze şi au fost uniţi, pe când blogosfera de turism e încă la nivelul de compuneri şi încă individualistă, că vorba aia, sunt ţări de bifat pe listă, de ce ai recomanda pe altul? :)” ?

Ioana, în prima parte eram ironic, în cea de-a doua parte nu prea.
Cel puțin asta e senzația pe care mi-o lasă mie blogosfera de turism. Bine, poate e și din cauză că oamenii nu sunt interesați de mai mult, spre deosebire de grupurile de generaliști.

Petrus, indiferent ce ai vrut sa spui in acel paragraf, va trebui sa detaliezi. Mult.
De ce ar trebui sa fie oamenii interesati? Ce inseamna acest „mai mult”? Ce inseamna ca „generalistii sunt uniti”?

De ar fi toţi cititorii mei aşa ca tine, altfel ar fi văzut blogul de faţă.

Revenind, blogosfera de turism e împărţită în 3: cei ce şi-au făcut blog de travel cu mult timp înainte şi între timp au ajuns să şi câştige din asta, cei care scriu pur şi simplu fără aşteptări de beneficii şi cei care şi-au făcut blog în ideea de a atrage beneficii. Ideea e că indiferent din ce grup ar face parte fiecare trage pentru el, ceea ce e normal până la un moment dat.

Dar ca să fie bine, trebuie să pui umărul şi la comunitate, să încălzeşti apele în care te scalzi, să recomanzi oamenilor cu care lucrezi alţi oameni din comunitatea ta, să militezi pentru o constanţă în ceea ce priveşte tipologia celor vizaţi pentru campanii etc, să susţii pe cei ce vor să se afirme (nu mă refer neapărat la integrarea în campanii, ci mai degrabă la o vorbă bună, un sfat, un share). Eu, unul, nu am sesizat asta in rândul blogosferei de turism, pentru că, nu-i aşa, interesul poartă fesul. Excepţiile sunt puţine, drept pentru care nu fac subiectul acestei discuţii.

Rezultatele nu sunt imediate, se văd pe termen lung, abia după ce comunitatea se conturează. Şi ca să înţelegi ce vreau să spun, vezi ultimele atacuri, cu ghilimelele de rigoare, la blogosfera de turism şi mişcarea mai sus anunţată şi cea ce va să vină. Îţi vorbesc acum din postura de membru al comunităţii, aşa că ce spun poate fi în contradicţie cu ce crede un marketer sau alt specialist pe online.

Am mai expus problema şi în articolul despre campanii pe blogurile de turism.

Sper că nu mai e nevoie să analizez şi blogosfera generalistă după criteriile de mai sus. 🙂

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.