Au început înscrierile la Romanian Digital Travel Conference 2015 + Awards

RDTC, Romanian Digital Travel Conference

Pe data de 3 aprilie 2015 va avea loc conferința Romanian Digital Travel, eveniment dedicat dezvoltării în mediul online a afacerilor din domeniul turismului din România. Conferința, organizată de firma de evenimente Eventur, va fi succedatată de prima ediție a Romanian Digital Travel Awards, eveniment în cadrul căruia vor fi premiate cele mai populare business-uri din industria turismului din România.

Conferința se va desfășura la Hotel Intercontinental, în Sala Ronda, începând cu ora 9. Înscrierele se pot face pe situl digital-travel.ro. Cititorii turism20.ro pot beneficia de o reducere de 10% din taxa de înscriere dacă folosesc codul promoțional TD2RDTC2015.

La această ediție, pe lângă nume importante din industria turismului românesc precum Cezar Dumitru, Mădălin Măncilă, Cristian Curus, alături de oameni din industria online, vor fi prezenți și vorbitori internaționali.

Pe perioada desfășurării conferinței, vorbitorii vor emfaza importanța promovării unei afaceri turistice în mediul online, cu focus pe construirea unor strategii eficiente de marketing online pe diferite canale de new media.

Începând cu ora 18, în cadrul Romanian Digital Travel Awards, vor fi premiate cele mai populare unități de cazare, firme de rent-a-car, companii aeriene, agenții de turism, bloggeri de călătorii ș.a.m.d. Acestea vor fi stabilite prin vot online, în funcție de propunerile publicului, pe situl digital-travel.ro/awards.

Anul acesta Romanian Digital Travel Conference se desfășoară în cadrul evenimentului #EnjoyBucharest, eveniment menit să promoveze Bucureștiul ca destinație de city-break. Mai multe detalii despre #EnjoyBucharest veți găsi pe blogul calatoruldigital.ro.

Notă: turism20.ro este unul dintre blogurile partenere ale evenimentului.

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

3 comments

Come on… 79 euro ca sa ascult elucubratii formale despre turism digitalizat? Nimeni nu are reteta succesului in turismul online de la noi. Cine are succes? E simplu! Aia care baga bani cu nemiluita si asteapta cativa ani sa-si construiasca un brand.
Cine mai poate face ceva? Cei care ofera continut de calitate, iar asta nu vine deloc ieftin.
Ce D-zeu as putea sa invat? Cum sa promovez turismul romanesc pentru romani atunci cand nici ANAT-ul nu stie s-o faca?
Cum sa imi fac o agentie de turism? Dureaza cateva zile, e simplu, cheltuiala minima.
Cum sa-mi fac un site? E simplu, instalez un wordpress cu softaculous din cpanel.
Cum sa scriu eficient un articol de locul 1 pentru cazare bran?
Cum sa cheltui bani eficient pe Adwords?
Cum sa fac diferenta intre 2 si 3 stele in Dertour?
Cum a evoluat piata turistica de la noi cand am date clare pe INSSE?
Probabil ca as asculta niste pareri (din capul locului destul de subiective, as putea sa spun) despre anumite solutii, servicii, pe bani. C-asa e-n marketing.
Honestly, fara sa vreau sa te jignesc, Petrus, pentru tine poate pare o initiativa buna. Ca un pasionat de turism in general, eu as vrea sa inteleg de ce ar trebui sa platesc atatia bani ca sa ascult niste promotori de servicii. Nu inteleg 🙁
Eu te citesc periodic. Ai initiativa. Insa cine D-zeu mai investeste in solutii de marketing fara sa apeleze la un marketing strategist? E reclama, pentru ei, facuta de ei, pentru care-ti iau si banii.

Salut, Cătălin!

Turism 2.0 este un blog dedicat celor ce activează în turismul online indiferent de nivelul la care o fac. Drept urmare, prin intermediul blogului voi populariza toate evenimentele care au legătură cu această arie de interes și care se mulează pe obiectivele blogului, așa cum este și Digital Travel.

Din proprie experiență, eu fiind unul dintre vorbotori la ediția de anul trecut, îți spun că oamenii chiar sunt interesați de studii de caz din online ce au legătură cu turismul, mergându-se mult mai departe de statisticile INS. Din observațiile mele de la fața locului: nu toată lumea de la eveniment e autodidactă, oamenii au nevoie de ceva îndrumări, de lămuriri legat de ce prezintă cei invitați. Plus de asta, contează foarte mult networking-ul din jurul evenimentului.

Mulțumesc pentru vizită și comentariu.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.