Agenția de turism Aerocenter și-a lansat platforma de rezervări online

aerocenter-aerosky

aerocenter-aerosky

Agenția de turism Aerocenter din Cluj și-a lansat, la sfârșit de februarie, platforma de rezervari online Aerosky, oferind clienților săi posibilitatea de a rezerva online bilete de avion, cazare la hotel sau de a închiria mașini.

Situl, la design-ul căruia au lucrat cei de la la Softimpera, are în spate motorul de căutare e-Power de la Amadeus, ce le oferă clienților agenției libertatea de a-și crea singuri pachetele turistice, incluzând zboruri, hoteluri sau servicii de închiriere mașini.

Rezervările și plățile online se pot face și fără crearea unui cont de utilizator, pe sit existând facilitatea de guest check-out. Zborurile și locurile de cazare sunt afișate în timp real, utilizatorii având posibilitatea de a vedea disponibilitatea locurilor. De asemenea, ei își pot alege zborurile în baza unui calendar, dacă nu sunt condiționați de o dată anume.

În ceea ce privește rezervările de bilete de avion pe cursele de linie, acestea pot fi menținute fără plată între 24 și 72 de ore, excepțiile făcându-le ofertele Promo care sunt cu vânzare imediată (instant purchase). În cazul zborurilor low cost, locul rezervat se plătește imediat cu cardul.

Decizia de a lansa o platformă de rezervări online vine ca urmare a adoptării de către români a rezervărilor online de bilete de avion, în 2014 10,4% din români optând pentru acestea, conform unui studiu Millward Brown România.

Lansarea platformei de rezervări online aerosky.ro a fost finanțată prin Programul Operațional Sectorial, direcția Creșterea Competivității Economice, în cadrul proiectului Portal web de căutare, rezervare și emitere bilete de avion în timp real. Valoarea totală a proiectului a fost de 167 789.36 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă a fost de 94.719,8 lei. Proiectul a presupus implementarea unui modul funcțional al sistemului informatic și a unui serviciu de comercializare electronică, precum și instruirea unor agenți de ticketing în folosirea aplicației informatice. Ulterior, în 2014, în cadrul proiectului Upgradare conexiune internet şi modernizare infrastructură TIC la SC Aerocenter SRL, agenția de turism Aerocenter a implementat, printre altele, și o aplicaţie pentru semnătura electronică.

[via blog.aerocenter.ro]

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.