Smart Connection, o nouă facilitate vola.ro

VOLA.RO

Că tot am amintit ieri de diferențiere pe piața biletelor de avion, iată că vola.ro face un pas în această direcție și listează în căutări pentru biletele de avion opțiuni de zboruri către o destinație formate din două zboruri operate de companii aeriene pe ruta dus sau pe retur, companii care nu fac parte neapărat din aceeași alianță sau nu sunt listate în alte sisteme de rezervări existente pe piață, cel puțin nu în genul acesta de combinații.

Opțiunea Smart Connection a fost accesibilă unui număr restrâns de utilizatori încă de acum o lună, iar la începutul acestei luni a fost pusă la dispoziția tuturor utilizatorilor vola.ro. Practic, în loc de zborurile directe utilizatorii pot alege zboruri pe două segmente către o anume destinație, combinând două companii aeriene atât la dus, cât și la întors; acestea pot fi de linie sau low-cost.

Printre destinațiile ce fac subiectul acestei opțiuni, însumând în prezent peste 500 de rute, se număra Ibiza, Palma de Mallorca, Tenerife, Glasgow și Porto, destinații spre care nu există foarte multe zboruri directe de pe teritoriul Europei sau de pe alt continent.

Acest lucru le permite utilizatorilor să economisească substanțial în ceea ce privește prețul biletelor de avion.

Ca principale dezavantaje ale acestei opțiuni de zbor menționez posibila durată de așteptare între zboruri, programul de zbor al companiilor low-cost (doar în anumite zile ale săptămânii, ceea ce presupune o flexibilitate foarte mare a călătorilor), anularea zborurilor low-cost. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, vola.ro a implementat și un sistem de asigurare al zborurilor, Garanția Smart Connection, care acoperă cheltuielile cu un nou bilet și asistența călătorilor în cazul anulării zborurilor.

În ceea ce privește diferențierea agențiilor de turism online ce activează pe zona de bilete de avion, aș dori să subliniez faptul că atât Paravion, cât și Tripsta au implementat soluții ce le-au ajutat la diferențiere față de concureță, mai exact alertele SMS și Price Radar.

 

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.