Alba Iulia Smart City 2018: soluţii inteligente pentru turism

alba iulia, smart city

Pe lângă eficientizarea iluminatului, a fluxurilor de pietoni și a celor auto, investițiile în cultură și turism, dar mai ales în instrumentele ce apropie locuitorii și turiștii de aceste două componenete, contribuie deopotrivă la creșterea calității vieții într-un oraș în care s-a născut statul român. Alba Iulia își completează kit-ul de soluții inteligente pentru turism cu încă o aplicație mobilă menită să promoveze obiectivele turistice din municipiu, prin trasee interactive. Acest lucru se va face în baza unui protocol de colaborare, în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018, ce va fi încheiat de administrația locală cu firma Questo Global SRL din județul Sibiu.

Kit-ul de soluții inteligente pentru turism

În prezent, kit-ul de instrumente de promovare include o aplicație mobilă dedicată exclusiv turiștilor (Visit Alba Iulia), o aplicație mobilă dedicată atât locuitorilor, cât și turiștilor (e-albaiulia), o aplicație de tip ghid virtual pentru obiectivele turistice, evenimentele și restaurantele din oraş, care folosește tehnologie de tip beacon pentru a transmite informații pe telefon când utilizatorul se află în raza de acțiune a obiectivelor turistice, un blog, o pagină de Facebook și un manual de brand turistic.

Aplicația Questo

Noua soluție propusă de cei de la Questo presupune integrarea digitală în aplicaţia Questo a patrimoniului turistic şi cultural al Alba Iuliei şi promovarea obiectivelor de interes prin trasee interactive realizate în cadrul aplicaţiei. Acest lucru va fi posibil prin intermediul unei licenţe de exploatare ce va permite crearea unei secţiuni dedicate Municipiului Alba Iulia în platforma Questo. Ghizii, muzeografii, profesorii, cercetătorii, localnicii și reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale vor fi încurajați să construiască trasee tematice interactive în aplicație, know-how-ul necesar fiind pus la dispoziţie de către QUESTO GLOBAL SRL.

Questo funcţionează deja pe oraşele: Bucureşti, Budapesta, Sibiu, Rotterdam, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Sighişoara, Craiova, Bacău, Cisnădioara şi pe conceptul „Cetăţile Dacice”.

Tururile de tip quest

Tururile de tip quest (căutare de indicii care duc la alte indicii) care vor fi create pentru Alba Iulia vor anima utilizarea mediului digital cu scopul de a se (re)descoperi locurile ştiute şi mai puţin cunoscute din oraş. Realizarea turului de explorare urbană îi va ajuta pe turiştii care ajung în oraş să descopere povestea obiectivelor de interes din Alba Iulia, pe care le vor vizita într-un mod interactiv, direct de pe smartphone, deplasându-se prin oraş în funcţie de indiciile turului.

Traseul turului va urma şi zone mai puţin populare din oraş, astfel încât să promoveze şi locurile mai puţin vizitate, dar care au poveşti care merită spuse.

Infrastructura Wi-Fi

Turiștii pot folosi pentru documentare toate soluțiile din kit-ul de soluții inteligente pentru turism fără probleme, având în vedere faptul că, în întreg orașul plus cetate, reţeaua Wi-Fi include peste 228 puncte de acces şi 15 puncte de acces în mijloace de transport în comun. În primul an de la punerea la dispoziție a punctelor de acces Wi-Fi în transportul în comun, aproximativ 8% din populaţia de 60.000 de locuitori din Alba Iulia a accesat serviciul.

Related posts

1 comments

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.