Doar 8% din voucherele de vacanță emise în 2018 au fost emise pe suport electronic

Vouchere de vacanta pe suport electronic

În 2018, hotelierii au înregistrat creşteri de peste 50% ale gradului de ocupare, în special în perioadele de low season sau middle season, iar agenţiile de turism şi-au crescut vânzările pe turismul intern cu până la 50%, datorită voucherelor de vacanță de care au beneficiat atât angajații din mediul privat, cât și bugetarii.

Datele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) primite de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) arată o valoare a voucherelor de vacanţă emise, în 2018, în România de 250 de milioane de euro, de aproape 9 ori mai mare decât în anul 2017, și un număr de 22.4 milioane de vouchere de vacanță, atât pe hârtie, cât și în format electronic.

Câte vouchere de vacanță au fost emise pe suport electronic în 2018?

Dintre acestea, aproximativ 92%, adică 20.7 de milioane, au fost pe suport de hârtie, restul de 8% (1.7 milioane carduri în valoare de 20 de milioane euro) fiind pe suport electronic, pe card preplătit cu CIP.

Numărul voucherelor de vacanță emise pe suport electronic în tot anul 2018 este destul de mare, în condițiile în care începutul anului nu părea promițător, în primele 4 luni din an emițându-se doar 4 688 vouchere de vacanță pe suport electronic, în valoare de 514 000 euro. 1 milion de vouchere de vacanță au fost emise pe hârtie și suport electronic în aceeași perioadă, cu o valoare de 12.5 milioane euro. Numărul voucherelor de vacanță în format electronic a crescut începând cu luna iunie, când s-a înregistrat și cel mai mare număr de vouchere de vacanță emise, pe hârtie și în format electronic, 11.5 milioane în valoare de 125 milioane euro. În august 2018, s-au înregistrat peste 264 000 vouchere, iar în octombrie aproximativ 353 000 de vouchere, creșterile fiind în corelație cu sezonul estival și sărbătorile de iarnă.

Emiterea de vouchere de vacanță și în format electronic a fost reglementată încă din august 2015 prin ordinul ministrului finanțelor publice publicat în Monitorul Oficial, care permitea tuturor operatorilor economici din România, inclusiv instituțiilor de credit, să înceapă procesul de autorizare pentru emiterea de vouchere de vacanță și în format electronic.

Primele carduri contactless cu CIP și PIN dedicate voucherelor de vacanță în format electronic au fost emise de către Edenred, în iulie 2017. Au urmat apoi Up Romania (Up Cheque Dejeuner), în noiembrie 2017, și Sodexo (Turist Pass), în aprilie 2018.

Deși Visa saluta decizia ministrului finanțelor publice, toți emitenții de tichete valorice au optat pentru carduri sub licență Mastercard.

Peste 1 milion de angajați, atât din mediul privat, cât și bugetari, au primit vouchere de vacanță Turist Pass de la Sodexo (pe hârtie și în format electronic), în 2018. 24% dintre aceștia au optat pentru pachete city-break pe final de sezon, iar 31% au ales să-și petreacă vacanța pe litoral în sezon. Peste 70% dintre angajați și-au organizat singuri vacanțele.

Alți 500 000 angajați din 12.000 de companii au beneficiat de vouchere de vacanță pe hârtie și în format electronic de la Edenred, pentru 2019 fiind prevăzută o creștere a numărului de companii ce vor opta pentru vouchere de vacanță ca și beneficii pentru angajați la 14 000. Conform informațiilor făcute publice de emitentul Edenred, voucherele de vacanță ocupă locul 5 la beneficii în preferințele angajaților, înregistrând cea mai mare rată de creștere dintre toate produsele din portofoliu.

La ce fel de operatori au fost folosite voucherele de vacanță?

Potrivit datelor comunicate de ANAT, în 2018, proprietarii de vouchere de vacanță s-au adresat, cu precădere, agentiilor de turism pentru valorificarea acestora, aproximativ 3/4 dintre ei alegând pachete turistice. Astfel, 70% dintre voucherele de vacanță au fost folosite prin intermediul agentiilor de turism, iar 30% direct la hotelieri.

Deși există cadrul legislativ pentru încasarea contravalorii serviciilor turistice achitate prin vouchere de vacanță în format electronic prin plata online prin intermediul procesatorilor de plăți, agențiile de turism și hotelierii s-au multumit cu încasarea sumelor aferente voucherelor în format electronic (pe card) la terminalul POS. Volumul mic de vouchere de vacanță emise în format electronic în 2018 nu a fost o premisă suficient de convingătoare nici pentru ei, nici pentru procesatorii de plăți pentru a investi în procese de colectare dedicate.

Percepția pieței de turism asupra voucherelor de vacanță

În urma rezultatelor înregistrate atât la nivel micro (la nivel de operator de servicii turistice), cât și macro (național), pentru 2019 reprezentanții agențiilor și hotelierilor cer ministerului de resort emiterea voucherele de vacanță în format electronic și pentru bugetari pentru a-și simplifica procedura de lucru cu voucherele de vacanță prin reducerea timpului acordat pentru numărarea și scanarea lor, pentru ținerea evidenței, pentru decontare. În materie de costuri administrative, acestea vor scădea întrucât se vor elimina operațiunile de depozitare și transport specifice suportului pe hârtie.

CITEȘTE ȘI: Studiu FIHR: mai mulți clienți pentru operatorii și agențiile de turism ca urmare a folosirii voucherelor de vacanță

Conform unui studiu realizat de GfK România în septembrie 2017, la cererea Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete (APET), în rândul reprezentanților angajatorilor din România care acordă sau nu tichete valorice, ai comercianților parteneri și ai utilizatorilor finali de tichete valorice, tichetele de masă electronice sunt percepute ca fiind cel mai ușor de utilizat de către 81% dintre comercianți, urmate de voucherele de vacanță (63%), tichete de masă pe suport hârtie (59%) și tichetele cadou (54%).

De asemenea, 79% dintre comercianții parteneri care acceptă vouchere de vacanță – hoteluri, pensiuni, agenții de turism etc. – sunt satisfăcuți și foarte satisfăcuți de această modalitate de plată.

CITEȘTE ȘI: Vânzările online de sejururi ale TUI TravelCenter au crescut de trei ori în perioada târgului de turism

About Petruș Lungu

Absolvent de Turism - Sevicii în cadrul ASE București, licență în domeniul turismului electronic, masterand în sisteme informatice pentru managementul proceselor economice, pasionat de turismul electronic în toate formele sale (online, digital, virtual). Mai multe detalii aici.

Related posts

1 comments

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.