travellerinromania.com, platforma cu peste 100.000 de obiective turistice din România

obiective turistice, romania, transfagarasan

Asociația Călător prin România, o inițiativă de salvare a obiectivelor turistice de patrimoniu și promovare a României, își propune să demonstreze autorităților responsabile cu promovarea turismului că dezvoltarea și promovarea turismului se pot face mult mai bine decât o fac autoritățile în prezent.

Cum în privința salvării obiectivelor turistice de patrimoniu asociația a înregistrat deja progrese, fondatorii Asociației Călător prin România, Constantin Iulian Tănăscu și Maria Raluca Predincea, ambii absolvenți ai Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, au început să lucreze la al doilea obiectiv al asociației și anume transformarea României în cea mai vizitată țară din Europa de Est.

Instrumentul cu care cei doi își propun să promoveze România mai bine decât o fac autoritățile este platforma turistică „Călător prin România”, o platformă online la care se lucrează deja de mai bine de jumătate de an.

Aceasta va include toate obiectivele turistice din țară, informații despre portul popular din fiecare zonă, despre gastronomia regională, hoteluri și pensiuni.

CITEȘTE ȘI: robnb.ro, cazare online și experiențe în România

Până acum, pe platforma au fost încărcate în jur de 100.000 de obiective turistice, însă lista acestora este încă deschisă. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul voluntarilor asociației și al unei asociații ce oferă informații relevante despre portul popular din diverse zone.

De asemenea, platforma va lista rețete tradiționale din diferite părți ale țării, rețete validate de bucătari profesioniști, pentru a completa ceea ce ține de gastronomie. Pe partea de hoteluri și pensiuni, vor fi adăugate pe platforma locuri care oferă turistului o experiență unică, după modelul validat deja de proiecte precum locurifaine.ro sau wildventure.ro.

Întrucât platforma se vrea a fi un instrument de promovare în rândul turiștilor străini, aceasta va putea fi accesată la adresa travellerinromania.com, fiind disponibilă începând cu luna iulie 2019. Conținutul platformei este tradus în engleză, spaniolă si chineză. Investiția în platformă s-a ridicat la 1.000 de euro.

În paralel, cel puțin la nivel declarativ, Ministerul Turismului lucrează la un sistem de inventariere a patrimoniului turistic, deși în urmă cu 2 ani i s-a pus la dispoziție, cu titlu gratuit, o aplicație mobilă pentru promovarea României cu funcționalități de listare a obiectivelor turistice.

Ideea de a promova Romania printr-o platformă ce indexează obiectivele turistice nu este nouă, spațiul online punând la dispoziție celor interesați platforme precum 2rism, aboutro, Holario, Cesavezi, Skytrip road, Tourist Informator, Aventurist, Planiada, Zig Zag prin România etc. Unele platforme au fost lansate cu entuziasm și au fost abandonate pe parcurs, altele s-au aliniat cerințelor pieței și au schimbat focusul de pe obiective pe planificarea traseului și experiențe.

CITEȘTE ȘI: Piața de tururi și experiențe din România devine din ce în ce mai dinamică

Related posts

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.