Vacanțele românilor în 2019, rezervate în mare măsură prin intermediul agențiilor de turism

Pe fondul creșterii semnificative a cererii de servicii hoteliere, cere stimulată de voucherele de vacanță, multe hoteluri de pe litoralul românesc sunt rezervate deja pentru sezonul estival, iar tarifele la cazare cresc exponențial. Din acest motiv, mulți turiști români se reorientează către vacanțele în afara țării. Aceasta este concluzia unui barometru realizat în perioada 2-9 aprilie 2019, în rândul a 350 de persoane (patroni, manageri și angajați ai unor companii dintr-o sferă largă de domenii) de Frames & Train Your Brain.

Unde călătoresc românii în 2019?

În 2019, potrivit Barometrului, 47% dintre intervievați au indicat România ca destinație de vacanță, în timp ce pentru străinătate au optat 44%.
Potrivit Barometrului privind vacanțele din 2019, principalii clienți ai Litoralului românesc au devenit, în primul rând, bugetarii, cei care primesc gratuit, prin intermediul voucherelor, posibilitatea de a-și petrece vacanța de vară.
Mulți dintre clienții Litoralului din anii trecuți, care nu acces la aceste facilități financiare, s-au reorientat către turismul extern, acolo unde ofertele agențiilor de turism au, în multe dintre situații, un raport calitate-preț mai bun decât ce oferă stațiunile de la Marea Neagră.

Deși voucherele de vacanță au adus beneficii importante pentru hotelieri și agențiile de turism, locul restaurantelor, al teraselor cu programe artistice, al teatrelor de vară și al altor asemenea facilități turistice, a fost luat de supermarketuri, chioșcuri și magazine cu produse ieftine, de micul retail, conform celor declarate de Adrian Negrescu, managerul Frames.

CITEȘTE ȘI: Mai mulți clienți pentru operatorii și agențiile de turism ca urmare a folosirii voucherelor de vacanță

Potrivit Barometrului, dacă în țară, Litoralul (57%) și stațiunile de la munte (32%) sunt cele mai căutate destinații, în străinătate, Grecia este pe primul loc, fiind indicată de peste 37% dintre românii care vor să își petreacă vacanța în altă țară. În top urmează Bulgaria (22%), Spania (19%), Italia (14%) și Turcia (8%).
Pe ansamblu, 63% dintre respondenți declară că vor pleca în concediu la vară, în timp ce 22% spun că nu vor face acest lucru. Întrebați câte zile de vacanță și-au programat pentru sezonul estival, 52% dintre respondenți au indicat intervalul 10-15 zile, în timp ce 21% se pregătesc de un concediu de numai 7 zile.

Rezervări la agențiile de turism acreditate

Întrebați de unde își cumpără bilete de vacanță, 57% au declarat că de la agențiile de turism acreditate, 23% au indicat servicii online precum Booking.com sau Hotels.com, iar restul au menționat alte forme de rezervare.
Dintre cei care aleg ofertele agențiilor de turism, 62% au declarat că, înainte de a rezerva, verifică destinația și firma de turism pe internet, un rol important avându-l review-urile, forumurile de turism și Google Maps, sau la telefon, iar 16% preferă să meargă la sediul sau biroul furnizorului serviciilor de turism.

Bugetul alocat pentru vacanța de vară

În ceea ce privește bugetul alocat pentru vacanța de vară, pe fondul creșterii salariilor și, bineînțeles, a scumpirii serviciilor turistice, cei mai mulți dintre cei chestionați (61%) au declarat că vor aloca mai mulți bani decât anul trecut.
Doar 11% dintre participanţii la studiu spun că vor aloca pentru vacanţa din acest an un buget mai mic decât cel alocat anul trecut, în timp ce 28% au marcat răspunsul ,,nu știu’’.
Întrebați ce mijloc de transport vor folosi pentru a merge în vacanță, 58% dintre respondenţi au afirmat că vor merge cu automobilul, 17% cu trenul, 13% cu autocarul și 12% cu avionul.

Interes ridicat pentru litoralul românesc

Un segment important în Barometrul privind vacanțele din 2019 l-a reprezentat oferta turistică de pe Litoralul românesc, principala destinație de vacanță în vara acestui an.
Întrebați cum percep oferta turistică de pe Litoral, 53% s-au declarat mulțumiți, evidențiind investițiile făcute în ultimii ani în renovarea hotelurilor și creșterea calității serviciilor, în timp ce 28% s-au declarat nemulțumiți.
Aglomerația din trafic rămâne una dintre principalele probleme de pe litoral, blocajele rutiere de pe DN Constanța – Mangalia și lipsa locurilor de parcare fiind în prim-plan. Degradarea spațiilor verzi, lipsa de curățenie generală, inclusiv pe plajă, prețurile mari și serviciile de o calitate îndoielnică în multe cazuri au fost, de asemenea, printre principalele probleme invocate de respondenți’.
Pe ansamblu, 54% dintre respondenţi şi-au petrecut cele mai multe concedii de vară din ultimii zece ani în România, pe Litoral. 22% dintre ei spun că pe cele mai multe le-au petrecut în străinătate, iar 24% în ambele locuri.
Barometrul privind vacanțele din 2019 a fost realizat de Frames & Train Your Brain, în perioada 2-9 aprilie, prin chestionare online și telefonic, pe un eşantion de 350 de persoane cu vârsta peste 18 ani, angajați ai unor companii active în toate domeniile de activitate, de la comerț la construcții, sănătate, turism și IT, cu o eroare de plus – minus 2,8%.
Total
0
Shares
4 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Piața locală de ride-sharing reprezintă 21% din piața totală de transport urban privat

Next Article

Site-urile specializate pe cazare nu mai au voie să promoveze spații de cazare neînregistrate

Related Posts
Total
0
Share