Aproape 30% dintre români se stresează atunci când planifică o călătorie

Stresul și călătoriile

29% dintre români își fac griji privind felul în care vor decurge planurile de călătorie, în timp ce germanii se stresează cel mai puțin (13% dintre respondenți) iar americanii au cele mai multe dubii (41% dintre respondenți), arată un studiul realizat de echipa momondo pe datele colectate în 2019 printr-un sondaj online în rândul a 23.400 de persoane din 22 de țări, dintre care 1006 români cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.

Un motiv ce pune România în fruntea clasamentului este acuratețea rezervărilor: 41% dintre români se întreabă în timpul unei călătorii dacă au făcut toate rezervările corect. Foarte aproape de români au fost și respondenții din Suedia (40%), iar la polul opus se află participanții care provin din Germania (24%). Acest motiv este din ce în ce mai îngrijorător pe măsură ce crește vârsta celor intervievați, ajungând până la 52% dintre cei cu vârste cuprinse între 56 și 65 de ani.

Cele mai comune greșeli în planificarea călătoriilor

Introducerea greșită a datelor de călătorie. Cele mai comune erori sunt selectarea lunii iunie în locul lunii iulie (sau invers) sau introducerea numărului corespunzător lunii: luna a 6-a în locul lunii a 7-a (sau invers).

Introducerea greșită/incompletă a datelor de contact. Introducerea eronată a datelor de contact poate împiedica aflarea informațiilor privind cursele anulate sau reprogramate.

CITEȘTE ȘI: Dă-ne un SMS sau BEEP și te sunăm noi!

Introducerea greșită a segmentelor de zbor. Mai ales în cazul biletelor pentru zboruri cu escală achiziționate separat, se întâmplă frecvent încurcarea segmentelor de zbor selectând greșit orașele de plecare sau destinație (pot fi selectate în ordine inversă) sau selectând datele greșite de zbor atunci când un segment de zbor are loc în timpul miezului nopții.

CITEȘTE ȘI: Smart Connection, o nouă facilitate vola.ro

Nefolosirea unui segment de zbor. În cazul nefolosirii unui segment de zbor, cele mai multe companii iau în calcul nefolosirea întregului lanț de călătorii care ar urma acelui segment, deci există posibilitatea revânzării locurilor respective. De exemplu, un zbor București – Amsterdam – Bangkok pentru care nu a fost folosit segmentul București – Amsterdam, va avea semnalată posibilitatea neapariției călătorului în segmentul Amsterdam – Bangkok.

CITEȘTE ȘI: Compensații pentru zboruri întârziate pentru peste 10 000 de români

Related posts

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.